Skip to main content
  • Bine ați venit

    ROENEF – Asociația pentru promovarea eficienței energetice în clădiri

Forumul România Eficientă, 21 noiembrie 2019

Unii dintre cei mai cunoscuți specialiști la nivel național și european au dezbătut în cadrul Forumului România Eficientă, organizat joi, 21 noiembrie, în București, beneficiile, dar și dificultățile în implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice, precum gradul redus de informare al populației, dar și problemele clarității legislative și capacității instituționale a autorităților.

„Este momentul să punem vorbele în acord cu faptele la noi în țară, pentru că nu cred că mai avem luxul să menținem la un nivel declarativ proiectele și intențiile noastre legate de eficiență energetică. Este timpul să punem la punct instrumente și programe concrete prin care să finanțăm eficiența energetică în România”, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group, think-tank specializat în domeniul energiei și coordonator al proiectului România Eficientă.

„Cred că eficiența energetică este foarte importantă, pentru că energia reprezintă fundamentul vieții noastre. Nu putem trăi fără căldură, electricitate, mobilitate. Energia consumată are însă și un impact asupra mediului, deci trebuie să o utilizăm eficient. După cum vedem, generațiile tinere au așteptări foarte exigente de la noi”, a declarat, la rândul său, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, sponsorul proiectului România Eficientă.

 

La nivel european, unul din trei copii trăiește în clădiri nesănătoase, ceea ce îi expune la risc ridicat de a se confrunta cu probleme de sănătate nedorite, precum astmul, a mai spus reprezentantul ROENEF, citând datele unui studiu efectuat în domeniu – Healthy Homes Barometer 2019.

Productivitatea muncii crește cu 12% într-o clădire de birouri renovată

De asemenea, la nivel european, 80 de milioane de muncitori petrec câte 8 ore în fiecare zi la birou, a arătat Mariangiola Fabbri, Director de Cercetare în cadrul Institutului European pentru Performanța Clădirilor (BPIE), unul dintre cele mai importante think-tank-uri la nivel european în domeniu.

„Studiile arată că o calitate slabă a aerului interior poate afecta semnificativ sănătatea ocupanților, prezența, concentrarea, ori performanța de muncă sau învățare. Ele mai indică o creștere de 12% a productivității într-o clădire de birouri renovată”, a declarat reprezentanta BPIE, în cadrul Forumului România Eficientă.

Astfel, politicile de sănătate și de energie ar trebui coordonate, iar în sistemele de colectare a datelor privind eficiența energetică a clădirilor ar trebui incluși indicatori pentru clădiri sănătoase.

Participare la evenimentul „Academia de eficienţă energetică”

În data de 24 octombrie a avut loc la Hotel InterContinental prima Academie de Eficiență Energetică, un curs de formare destinat administrației publice locale. Cursul, organizat de Energy Policy Group (EPG), a urmărit să prezinte probleme de ordin practic ce țin de dezvoltarea și implementarea programelor de eficientizare a clădirilor la nivel local.

Au fost abordate subiecte precum situația managerilor energetici, realizarea Programelor de Îmbunătățire a Eficienței Energetice (PIEE), modalități de finanțare a proiectelor de eficiență energetică a clădirilor, reducerea sărăciei energetice la nivel local prin eficientizarea energetică a locuințelor. La curs au fost prezenți 29 de reprezentanți ai administrației locale din București și județele limitrofe.

Evenimentul a avut loc în cadrul programului România Eficientă, cel mai mare proiect multianual de promovare a eficienței energetice în clădiri cu finanțare privată. Dezvoltat de EPG și finanțat integral de OMV Petrom, proiectul are componente de informare și educare, de conștientizare a beneficiilor aduse prin creșterea eficienței energetice a clădirilor, precum și lucrări de renovare aprofundată a unor clădiri publice din diferite regiuni geografice ale țării.

Expert Workshop: Eficiența energetică în clădiri: starea de fapt

Workshop-ul , organizat de Energy Policy Group (EPG) şi Asociaţia ROENEF, în data de 3 octombrie 2019, și-a propus să ofere o diagnoză a sectorului eficienței energetice în clădiri în România, cu identificarea oportunităților și a problemelor de dezvoltare și de implementare a programelor de eficiență energetică la nivel național.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici.

Participare la conferința “Planul strategic pentru tehnologiile energetice (SET Plan)”, 13 iunie 2019, București.

         

Evenimentul a fost  organizat de Ministerul Energiei în marja Președinției României la Consiliu Uniunii Europene, reunind sute de participanți ai statelor membre ale UE, care au dezbate teme precum:

  • Dezvoltarea strategiilor la nivel local și regional și accelerarea tranziției către energii regenerabile;
  • Opțiuni de investiții disponibile în prezent pentru a valorifica potențialul afacerilor și a crea economii inovative cu emisii reduse de carbon la nivel local și regional;
  • Provocări la nivel local și soluții către integrarea și cuplarea diferitelor sisteme de energie;
  • Modalități concrete prin care SET Plan contribuie atât la accelerarea, cât și la rata de renovare a clădirilor și la creșterea eficienței energetice;
  • Rolul crucial al autorităților locale și regionale în tranziția energetică, de la integrarea soluțiilor cu emisii reduse de carbon și a celor de e-mobilitate până la producerea și consumul de energii regenerabile.

Directorul Executiv al Asociaţiei ROENEF, dl. Mihai Moia, a participat la dezbaterile din cadrul sesiunii 4: Accelerarea inovării pentru clădirile existente și viitoare eficiente din punct de vedere energetic.

Agenda evenimentului

Participare la conferinţa “A doua masă rotundă națională privind finanțarea eficienței energetice în România”, 6 IUNIE 2019, BUCUREȘTI, ROMÂNIA

Comisia Europeană, în parteneriat cu ANRE, Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Fondurilor Europene din România şi Inițiativa ONU pentru finanțarea mediului a organizat în data de 6 iunie 2019, la Bucureşti, A doua masă rotundă privind finanțarea eficienței energetice în România, eveniment derulat în cadrul  Forumurilor pentru Investiții în Energie Durabilă (SEIF).

Obiectivul mesei rotunde naționale a fost acela de a iniția un dialog între părțile interesate importante din România privind modalitățile de îmbunătățire a accesului la finanțare pentru investițiile în eficiența energetică și identificarea obiectivelor comune și a eventualelor îmbunătățiri care trebuie făcute în actualul cadru de politici și practici de afaceri. În cadrul evenimentului, s-a pus accent pe interacţiunea dintre participanţi la nivelul sesiunilor restrânse numeric şi pe abordarea în profunzime a temelor selectate, în vederea elaborării unui set de recomandări şi acţiuni specifice facilitării investiţiilor în eficienţa energetică din România, discutându-se în special despre sectorul de clădiri şi despre perspectivele post-2020.

Temele abordate în cadrul sesiunilor restrânse numeric au fost următoarele:

  1. Servicii de renovare energetică a locuinţelor
  2. Eliminarea riscurilor asociate proiectelor privind eficienţa energetică
  3. Renovarea energetică a clădirilor publice

In cadrul evenimentului, dl. Mihai Moia, Director Executiv al Asociaţiei ROENEF a fost Raportor al  sesiunii “Servicii integrate de renovare a locuințelor”.

Agenda evenimentului poate fi descarcată aici.

Participare ROENEF la conferinţa „Eficienţa energetică, condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă”

In data de 15 mai 2019, la Bucureşti, s-a desfăşurat cea de-a XIII-a editie a Conferinţei “Eficienţa energetică, condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă”. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul ANRE, CRE, ACUE, ESCOROM, ARPEE si AFEER în calitate de Parteneri Oficiali, alături de Energy Industry Review, Partener Media al evenimentului.

Evenimentul a avut obiectivul de a constitui o platformă pentru schimburi de idei şi informaţii de actualitate între specialiștii prezenți și autoritățile cu competențe în domeniu. In cadrul evenimentului, dl. Mihai Moia, Director Executiv al Asociaţiei ROENEF a susţinut prezentarea “Renovarea clădirilor şi impactul asupra combaterii sărăciei energetice”.

Agenda evenimentului poate fi descarcată aici.

Participarea ROENEF la conferinta “Energy Efficient Buildings & Building Renovation” in South East Europe, 8 mai 2019, Slovenia

In data de 8 mai 2019, Asociaţia ROENEF a participat la conferinta “Energy Efficient Buildings & Building Renovation in South East Europe”, organizată de EuroACE, în Slovenia.
Obiectivul conferintei a fost prezentarea către publicul larg din țările Europei de Sud-Est (SEE) a principalelor modificări ale Directivei privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) și discutarea oportunităților aduse prin această revizuire. Participanții au învățat despre cele mai bune practici din întreaga regiune, au impărtăşit experiența și expertiza în domeniu și au semnat Declarația de la Ljubljana – un apel pentru o mai mare ambiție privind renovarea eficientă a clădirilor din sud-estul Europei.
Programul conferintei aici.

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF lansează studiul “Creșterea eficienței energetice în clădiri în România: Provocări, oportunități și recomandări de politici”

Marţi, 25 septembrie, a avut loc conferinţa de lansare oficială a Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF.

Obiectivul principal al asociaţiei ROENEF este acela de a  contribui la creşterea performanţei energetice a clădirilor din România, prin facilitarea unui dialog deschis între autorităţile centrale şi comunitatea practicienilor şi a mediului de afaceri din acest sector.

Citește mai mult